Autoexcluderea de la jocurile de noroc devine operațională (inclusiv la nivel de reglementare). Aprobarea Procedurii prin Ordinul Președintelui O.N.J.N. nr. 79/13 iunie 2025

Autoexcluderea de la jocurile de noroc devine operațională (inclusiv la nivel de reglementare). Aprobarea Procedurii prin Ordinul Președintelui O.N.J.N. nr. 79/13 iunie 2025

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 17.06.2025, a fost publicat Ordinul Președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc nr. 79/13.06.2025, referitor la aprobarea Procedurii privind depunerea și procesarea solicitărilor de autoexcludere, a cererilor de retragere a consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea autoexcluderii, precum și a accesului organizatorilor de jocuri de noroc la baza de date a persoanelor autoexcluse, în conformitate cu dispozițiile art. 151 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.

Potrivit art. 151 din O.U.G. nr. 77/2009 Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să nu permită accesul în incinta locațiilor în care se desfășoară activități de jocuri de noroc persoanelor autoexcluse și indezirabile care se regăsesc în baza de date privind persoanele autoexcluse și indezirabile, creată, gestionată și actualizată permanent de către O.N.J.N., bază de date la care organizatorii de jocuri de noroc au acces în timp real.

Deși art. 151 din O.U.G. nr. 77/2009 avea un conținut cât se poate de clar, făcând trimitere expresă la baza de date (cuprinzând persoanele autoexcluse) la care organizatorii de jocuri de noroc aveau acces în timp real, aceștia din urmă nu respectau obligația imperativă a legii, astfel încât primeau în sălile lor dedicate de Slot-Machine, agențiile de pariuri și agențiile loto, cluburile de poker, sălile de bingo și cazinourile, persoanele care, în prealabil, completaseră cereri de autoexcludere, procesate de către O.N.J.N., deci care se aflau deja în baza de date (pe lista) persoanelor autoexcluse de la jocurile de noroc.

Lipsa unei proceduri clare, precise și determinate în ceea ce privește modalitatea concretă în care instituția autoexcluderii ar fi trebuit să funcționeze, a generat, în mod regretabil, un blocaj de circa 15.000 de astfel de cereri de autoexcludere neprocesate, în timp ce persoanele care încercau să se distanțeze de dependență, prin completarea cererii de autoexcludere, erau primite în continuare, de către operatorii de jocuri de noroc, în sălile acestora dedicate. Pe rolul instanțelor de judecată, se află deja litigii privind atragerea răspunderii civile delictuale a operatorilor de jocuri de noroc privind încălcarea acestei obligații. Într-un articol distinct, vom analiza, structural, aceste tipuri de acțiuni.

Având în vedere aceste neajunsuri, prin Ordinul Președintelui O.N.J.N. nr. 79/13.06.2025, s-a dorit introducerea unei procedurii clare, precise și determinate privind gestionarea instituției autoexcluderii persoanelor de la jocurile de noroc, inclusiv aspectele privind „renunțarea la autoexcludere”, reglementată ca fiind „retragerea consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea autoexcluderii”, introducând proceduri clare, securizate și online, eliminând întârzierile și standardizând formularele pe care persoanele interesate le vor utiliza în vederea înregistrării/renunțării la autoexcludere, ce se vor aplica a) Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc; b) organizatorilor de jocuri de noroc; și c) persoanelor fizice.

Potrivit art. 4 din Procedura adoptată prin Ordinul P.O.N.J.N. nr. 79/13.06.202, „Solicitările de autoexcludere de la jocurile de noroc pot fi depuse:

  1. În format fizic, la sediul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc sau la sediile teritoriale identificate pe site-ul instituţiei, în nume propriu;
  2. În format electronic, prin e-mail, doar cu semnătură electronică calificată, la adresa de e-mail autoexcludere@onjn.gov.ro;
  3. Prin declarație notarială pe propria răspundere sau prin declarație pe propria răspundere atestată de către avocat, la adresa de e-mail autoexcludere@onjn.gov.ro;
  4. La organizatorii de jocuri de noroc licențiați, aceştia având obligaţia de a transmite, în termen de două zile lucrătoare, solicitările de autoexcludere în original, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoţite de copia cărţii de identitate”.

Noua Procedură prevede o procesare eficientă a solicitărilor de autoexcludere, respectiv mai multe modalități de depunere a acestora, plasate la îndemâna persoanelor interesate, cu accent pe digitalizare. Astfel, art. 5 din aceeași Procedură stabilește că:

  1. Solicitările de autoexcludere de la jocurile de noroc depuse la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (sau la sediile teritoriale) se procesează pe loc (instant);
  2. Solicitările de autoexcludere de la jocurile de noroc transmise prin e-mail, se procesează la data înregistrării acestora la O.N.J.N., cu o confirmare aferentă;
  3. Solicitările de autoexcludere de la jocurile de noroc transmise de către notarul public sau de către avocat, în format electronic, se procesează, de asemenea, la data înregistrării acestora la O.N.J.N., cu o confirmare aferentă;
  4. Solicitările de autoexcludere de la jocurile de noroc transmise prin intermediul organizatorilor de jocuri de norocse procesează în termen de o zi lucrătoare;

O altă problemă adresată prin această nouă Procedură adoptată la nivelul conducerii O.N.J.N., este reprezentată de cererile de renunțare la autoexcludere. Este vorba despre solicitările prin care persoanele interesate, după ce au completat și depus o cerere de autoexcludere, respectiv după ce au fost incluse pe lista persoanelor autoexcluse, doresc „scoaterea” de pe respectiva listă. Această cerere de renunțare la autoexcludere este reglementată ca fiind „retragerea consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea autoexcluderii”.

Potrivit art. 6 din Procedura adoptată prin Ordinul P.O.N.J.N. nr. 79/13.06.2025:

  1. Cererile de retragere a consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea autoexcluderii au ca efect încetarea autoexcluderii;
  2. Cererile se vor depune EXCLUSIV la O.N.J.N., prin modalitățile și în condițiile de procesare indicate anterior, la art. 4-5;
  3. Cererile de retragere depuse la organizatorii de jocuri de noroc nu produc efecte juridice și nu îi exonerează pe aceștia de atragerea răspunderii contravenționale sau a altor măsuri dispuse de O.N.J.N., organizatorii nu sunt abilitați să primească astfel de cereri, și nu se vor folosi de ele, neputându-le trimite la O.N.J.N.

Așadar, se pune capăt unei practici nelegale și abuzive, pe care organizatorii de jocuri de noroc o întreprindeau anterior, în sensul că determinau persoanele autoexcluse, care doreau să joace în continuare, înainte de începerea sesiunii de joc, să semneze o „cerere de renunțare la autoexcludere”, doar pentru le permite acestora accesul în continuare la joc. Organizatorii de jocuri de noroc profitau în acest mod de starea psiho-afectivă a jucătorilor și participanților la astfel de jocuri organizate, cum ar fi Slot-Machine, astfel încât să îi determine pe aceștia să semneze acte precum cererea de renunțare.

În acest fel, jucătorii dependenți, (re)intrând în incinta sălilor aparținând operatorilor de jocuri de noroc, devin copleșiți, simțind tot felul de sentimente puternice și dorința de a (re)juca. Or, cu atât mai mult, asemenea cereri de renunțare la autoexcludere, precum cele în discuție, semnate în incinta operatorilor de jocuri de noroc, sunt unele vădit nelegale.

Nu în ultimul rând, art. 8 alin. (1) din Procedura adoptată prin Ordinul P.O.N.J.N. nr. 79/13.06.2025, prevede foarte clar faptul că: „Organizatorii de jocuri de noroc au obligația să acceseze informațiile din baza de date a persoanelor autoexcluse prin intermediul instrumentelor tehnice puse la dispoziția acestora de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc”.

În acest fel, operatorii de jocuri de noroc nu mai pot invoca „necunoașterea” faptului că o anumită persoană era/este inclusă pe lista persoanelor autoexcluse, (deși, oricum, art. 151 din O.U.G. nr. 77/2009 prevedea clar accesul acestora la baza de date și anterior prezentei Proceduri).

Organizatorii de jocuri de noroc au obligația de a verifica, anterior începerii sesiunii de joc, dacă persoana care solicită accesul la activitatea de jocuri de noroc figurează în baza de date a persoanelor autoexcluse gestionată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc. În cazul în care persoana figurează în baza de date a persoanelor autoexcluse, organizatorul de jocuri de noroc are obligația de a nu permite participarea acesteia la jocurile de noroc.

Așadar, putem spune faptul că Ordinul nr. 79/2025 reprezintă o reformă de mult așteptată în ceea ce privește modalitatea concretă de gestionare a instituției autoexcluderii, în sensul în care introduce anumite proceduri clare, precise și determinate privind depunerea cererilor de autoexcludere/respectiv de retragere a consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal în vederea autoexcluderii. Asigură o procesare imediată a acestora, inclusiv o transparență totală.

Av. MIULESCU Dragoș-Daniel

Cabinet de avocat Dragoș D. MIULESCU / MIULESCU LAW

Share This Story, Choose Your Platform!